PRESEDINTELE JURIULUI
MARIANA NICOLESCO
La 135 de ani de la naşterea Haricleei Darclée, în 1995, oraşul său natal, Brăila, i-a adus celebrei artiste un omagiu fără precedent, organizând Concursul de Canto ce-i poartă numele.
Triumful acelei manifestări s-a perpetuat în 1997 în superbul teatru în care viitoarea mare soprană debuta în 1881, la numai 21 de ani, reunind 167 de concurenţi din 25 de ţări.
Brăila a avut dintotdeauna un mediu cultural şi artistic remarcabil, publicul său, care-i aplaudase pe Sarah Bernhardt şi De Max, nutrea o mare pasiune pentru muzică, şi mai cu seamă pentru vocea umană, dovedind de-a lungul deceniilor, cu ovaţiile sale generoase, că ştia să-i aprecieze pe artiştii lirici, dintre care mulţi erau printre cei mai de seamă interpreţi din toate timpurile, români: Matei Millo, Elena Teodorini, George Niculescu-Basu, Petre Ştefănescu-Goangă, sau străini: Adelina Patti, Titta Ruffo, Tito Schipa, Feodor Şaliapin.
Concursul bienal de Canto Hariclea Darclée, prin anvergura lui cu totul excepţională, înseamnă pentru Brăila o adevărată renaştere a unei vechi tradiţii.
Din 1995 încoace, nu mai puţin de 10.000 de persoane se adună spontan cu prilejul Concertelor Extraordinare ale Marianei Nicolesco, la care i-a asociat ulterior pe laureaţii Concursului Darclée, prezentând publicului, odată cu Idomeneo şi Don Giovanni, în 1999, prima noastră generaţie mozartiană, născută la Brăila.
Sau celebrând, în 2001, Centenarul Verdi cu opera La Traviata, un Concert de Arii şi - pe Esplanada Dunării - un Concert de Coruri verdiene, reprezentând toate creaţiile operistice ale veneratului compozitor.
La ediţia 2003 s-a bucurat de un considerabil succes spectacolul cu La Bohème de Puccini, prezentat de laureaţii competiţiei la 100 de ani de la prima reprezentaţie în România a acestei opere, cu Hariclea Darclée în rolul Mimi. La fel, Concertul de Arii din operele compuse pentru legendara soprană şi cântate de aceasta în premieră mondială.
Sărbătorirea a zece ani de existenţă a Concursului de Canto Hariclea Darclée a coincis în 2005 cu triumful operei Il Barbiere di Siviglia de Rossini şi al Concertului Extraordinar de pe Esplanadă intitulat Pe valurile Dunării, dedicat creaţiei compozitorilor din ţările parcurse de marele fluviu, cu o mult aplaudată apariţie a brăileanului Johnny Răducanu, maestru al jazzului.
Totodată, în cadrul Anului Internaţional George Enescu proclamat de UNESCO, integrala liedurilor marelui compozitor român a fost prezentată cu brio la Festivalul Darclée, aşa cum avea să fie şi la Expoziţia Universală de la Aichi, la Tokio şi Nagoya, la Praga, Roma, Paris şi New York.
Ediţia 2005 a marcat participarea la competiţie, de la crearea sa, a peste 1500 de tineri concurenţi din 45 de ţări şi 5 continente.
Celebrând în 2007 aderarea României la Uniunea Europeană, Concertul Extraordinar de pe Esplanada Dunării, Europa cântă cu noi, a însemnat un moment de o puternică emoţie, ce a entuziasmat publicul. O performanţă deosebită în belcanto a constituit-o în acelaşi an prezentarea la Festivalul Darclée, de către laureaţii Competiţiei pregătiţi de Mariana Nicolesco, a ciclului donizettian dedicat Reginelor din dinastia Tudor: Anna Bolena, Maria Stuarda şi Regina Elisabeth I din Roberto Devereux.
Iar în Anul Internaţional Puccini 2008, a fost aplaudat renumitul Triptic: Il Tabarro, Suor Angelica, Gianni Schicchi.
În 2009 la Opera Naţională Bucureşti au avut loc premierele absolute pentru România cu operele Parisina d'Este şi Gemma di Vergy de Gaetano Donizetti, coordonate de Mariana Nicolesco şi primite cu mare căldură, ca şi în Salonul de Muzică al Castelului Peleş din Sinaia ori în cadrul Festivalului Darclée.
La comemorarea a 250 şi a 200 de ani de la trecerea în eternitate a lui Georg Friedrich Haendel şi, respectiv, a lui Joseph Haydn, publicul a ascultat cu viu interes conferinţa despre Vocalitatea în baroc şi clasic, urmată de un Recital al participanţilor la Master Class.
Ediţia jubiliară din 2010, marcând împlinirea a 15 ani de la crearea Festivalului şi Concursului Darclée, a însemnat o adevărată apoteoză, cu 187 de concurenţi înscrişi din 27 de ţări, Juriul Internaţional fiind prezidat de marele bariton Nicolae Herlea.
În fruntea Orchestrei Festivalului Darclée s-a aflat, şi de această dată, cu acelaşi brio ca la ediţiile anterioare, maestrul Marco Balderi. Tinerii artişti au fost aclamaţi în reprezentaţia cu opera Don Pasquale, ca şi la Concertul de pe Esplanada Dunării constituind o strălucitoare Celebrare Darclée, cu arii, coruri şi momente orchestrale din opere în care a apărut marea artistă, la fel la Gala Laureaţilor, în cadrul căreia a avut loc ceremonia decernării premiilor. Odată cu Diploma şi Medalia Darclée, laureaţii au primit şi Moneda Darclée, anume emisă de Banca Naţională a României.
Publicul a fost încântat de Concertul Omagiu lui Chopin, Schumann, Darclée susţinut de Münchner Klaviertrio şi de pianistul Matei Varga, la 200 de ani de la naşterea celor doi iluștri compozitori şi a 150 de ani de la venirea pe lume a legendarei soprane. Tot în 2010 a fost prezentată şi broşura Darclée Vissi d'arte de autorul olandez René Seghers.
În același an a avut loc conferinţa Hariclea Darclée în istoria teatrului liric universal susţinută de medicul foniatru Stephan Poen, doctor în muzicologie şi în 2011 conferinţa pe tema interpretărilor sopranei Mariana Nicolesco la Teatrul alla Scala din Milano şi la RAI Roma a creaţiilor lui Franz Liszt, la aniversarea a 200 de ani de la naştere, şi ale lui Gustav Mahler la 100 de ani de la trecerea acestuia în eternitate, conferinţă urmată de un Recital al tinerilor artişti.
Ceremonia decernării premiilor şi Gala Laureaţilor 2012 a depăşit în splendoare orişice aşteptare. Toţi artiştii în scenă intonau faimosul Brindisi din La Traviata de Verdi, când renumitul regizor italian de operă Flavio Trevisan i-a oferit Marianei Nicolesco un dar de o inestimabilă valoare istorică şi afectivă: diadema purtată de Hariclea Darclée la premiera mondială a operei Tosca de Puccini la Teatrul Costanzi de la Roma în ianuarie 1900, şi apoi de Maria Callas pe scena Teatrului Carlo Felice din Genova în martie 1954. Callas i-a dăruit-o ulterior tânărului ei prieten, viitorul Maestru Flavio Trevisan, care afirma la Brăila în aplauzele şi lacrimile publicului: «Nimic mai legitim ca această coroană, ce a aparţinut cândva Reginei Hariclea Darclée, apoi Reginei Maria Callas, să-i revină azi Reginei Mariana Nicolesco».
Astfel s-au încheiat zilele de glorie ale Festivalului şi Concursului Darclée, în care Nicolae Herlea a fost sărbătorit la 85 de ani, după care a urmat magnifica interpretare a operei verdiene Il Trovatore şi apoi Concertul Extraordinar Verdi - Wagner pe Esplanada Dunării, cu participarea Corului Filarmonicii George Enescu şi a Orchestrei Festivalului Darclée, din nou sub bagheta Maestrului Marco Balderi, concert la care au asistat mii şi mii de spectatori.
Şi asta, anticipând celebrarea, în cadrul Cursurilor de Maiestrie Artistică 2013, în Anul Internaţional Verdi - Wagner, a Bicentenarului naşterii celor doi titani ai muzicii.
Cursurile de Măiestrie Artistică 2014 au avut loc în pregătirea ediţiei jubiliare a Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée de la crearea cărora se împlineau două decenii în 2015, manifestări pentru care Mariana Nicolesco a obţinut Înaltul Patronaj UNESCO. Ediţia 2014 a coincis cu împlinirea a 75 de ani de la trecerea în eternitate a Haricleei Darclée şi a fost totodată prilejul omagierii lui Christoph Willibald Gluck şi Niccolò Jommelli la 300 de ani de la naştere şi a lui Giacomo Meyerbeer, la 150 de ani de la trecerea sa în nefiinţă.
Principiile fundamentale, riguros respectate încă de la prima ediţie, din 1995, şi până la Ediţia Jubiliară din 2015, situează aceste manifestări pe un loc fără egal în lume, după cum scria recent şi prestigiosul cotidian italian Corriere della Sera în articolul prilejuit de evenimentele închinate artei Haricleei Darclée - prima Tosca, articol intitulat Constantin Brâncuşi, George Enescu, Mariana Nicolesco sau Cultul unei ţări pentru Gloriile sale. Loc fără egal în lume, după cum reiese şi din nenumăratele mărturii exprimate de-a lungul timpului şi confirmate de statutul excepţional care le-a fost acordat pentru contribuţia la patrimoniul mondial al culturii.
Triumf după triumf a marcat Ediţia Jubiliară 2015: Deschiderea Festivă şi Concertul Inaugural, Conferinţa 20 de Ani de Glorie a Artei Cântului, Concertul Reîntâlnire cu talente revelate de Concursul Darclée, reprezentaţia cu opera L'Elisir d'amore de Gaetano Donizetti, Concertul Extraordinar de pe Esplanada Dunării: Două decenii în lumea capodoperelor, Ceremonia decernării premiilor şi Concertul de Gală al Laureaţilor.
Cursurile de Măiestrie Artistică 2016 au fost consacrate relaţiei Maeştri - Discipoli. Iar la împlinirea a 135 de ani de la debutul Haricleei Darclée, al celor 185 de ani de la premiera absolută a operei Norma de Bellini, au fost evocate personalităţi ca celebra soprană Elisabeth Schwarzkopf la 10 ani de la trecerea sa la cele veşnice, inegalabilul violonist Yehudi Menuhin sau ilustrul compozitor Francesco Cilea la 100 şi respectiv 150 de ani de la naştere.
Trei emisiuni sunt dedicate de Televiziunea Naţională acestor evenimente, artei cântului, transmiterii marilor tradiţii şi împlinirilor tinerilor artişti lirici.
Succesul ediţiei 2017 a Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée, la care s-au înscris un număr record de 200 de concurenţi din lumea întreagă, dintre care numai din China au venit 80, a fost evident încă de la Deschiderea festivă, Recitalul inaugural şi conferinţa cu videoproiecţii Din nou despre Gloria Muzicii.
A urmat Recitalul Extraordinar al pianistului Matei Varga la Centenarul naşterii neuitatului interpret care a fost Dinu Lipatti. Apoi admirabila reprezentaţie cu I Pagliacci de Leoncavallo.
La Concertul de pe Esplanada Dunării, deschis simbolic cu Oda bucuriei de Beethoven, devenită Imnul Europei, momente deosebite au fost, între altele, duetul în care au apărut laureatele Marelui Premiu Darclée la prima ediţie a Competiţiei, în 1995, sau prezenţa în scenă la invitaţia Marianei Nicolesco, a Ambasadorului Chinei în România, E.S. Domnul Xu Feihong care, spre încântarea generală, s-a alăturat grupului de artişti chinezi cântând alături de ei melodii celebre din ţara natală.
Televiziunea Română a transmis cinci emisiuni, de câte o oră fiecare, despre Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée, serie încheiată în entuziasmul general cu Gala Laureaţilor.
După cum se ştie, dincolo de Cursurile propriuzise de Măiestrie în Arta Cântului, o caracteristică a acestora este dimensiunea culturală şi istorică.
În 2018, o Conferinţă şi Concertul Extraordinar de pe Esplanada Dunării au evocat valorile muzicii româneşti la Centenarul Marii Uniri, rolul Brăilei în artă, literatură, ştiinţă la 650 de ani de atestare documentară a oraşului, şi originalitatea geniului rossinian la 150 de ani de la trecerea în eternitate a compozitorului.
Ediţia 2019 a Cursurilor de Măiestrie Artistică, pe timpul căreia Brăila a fost o adevărată capitală lirică a lumii, s-a încheiat cu Gala Master Class, un veritabil maraton liric de şase ore.
Cinstind memoria Haricleei Darclée la 80 de ani de la trecerea sa la cele veşnice, manifestările au constituit în acelaşi timp o formidabilă pregătire pentru ediţia din anul 2020 a Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto ce-i poartă numele, însemnând 25 de ani de împliniri majore. Publicul şi tinerii interpreţi au ascultat, ca în fiecare an, conferinţa dedicată de această dată temei Hariclea Darclée şi epoca sa. Discurs ilustrat cu cinci arii din repertoriul acesteia, cântate de Mariana Nicolesco pe scenele lumii, prezentate în videoproiecţii şi subliniate de nesfârşitele ovaţii ale celor prezenţi. Tradiţionalul Concert Extraordinar În universul Haricleei Darclée a reunit Orchestra Festivalului Darclée, dirijată de Maestrul Marco Balderi, Corul Filarmonicii George Enescu pregătit de Iosif Ion Prunner, pe numeroşii tineri interpreţi şi un public sedus de magia vocii umane.
În seara finală Mariana Nicolesco, sufletul manifestării, spunea: «Înainte de a-i aplauda pe tinerii artişti care, sunt sigură, vor străluci la Gala Master Class, îmi face o deosebită plăcere să-i onorăm pe unii dintre cei care ne stau alături de ani şi ani, clădind împreună cu noi acest edificiu unic al culturii. Dovada adevărului de nezdruncinat al crezului meu că nimic nu-i poate apropia pe oameni mai mult decât cântul este şi prezenţa atât de numeroasă a vocilor venite din îndepărtata Chină». Printre acestea, mezzosoprana Baoyi Bi, participantă la Concurs, la Master Classes, şi apoi invitată ca membră a Juriului Internaţional al Competiţiei, căreia Mariana Nicolesco i-a remis Diploma de Onoare a Fundaţiei Darclée "pentru extraordinara sa contribuţie la formarea tinerelor talente lirice din China şi la prestigiul muzicii de operă".
Apoi marea soprană a înmânat Diploma de Onoare a Fundaţiei Darclée, precum și Premiul Special acordat de Consiliul Judeţean Brăila Domnului Dr. Stephan Poen "pentru remarcabilele sale conferinţe despre istoria muzicii şi Arta Sacră a Cântului" şi Maestrului Marco Balderi "pentru excepţionala sa contribuţie la succesul evenimentelor Darclée".
Mariana Nicolesco - La aniversarea Haricleei Darclée - 10 iunie 2020: se împlinesc 160 de ani de la naşterea unei legende a artei cântului, Hariclea Darclée, prima soprană a lumii timp de peste două decenii.
Se împlinesc totodată 120 de ani de când ea a marcat istoria teatrului liric cu interpretarea în premieră mondială, la Roma, a operei Tosca de Giacomo Puccini.
De un sfert de veac, în oraşul ei natal, Brăila, aducem an de an omagiu ilustrei artiste cu manifestări de prestigiu mondial ce-i poartă numele: Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto la care au participat până acum peste 2900 de tineri artişti din 50 de ţări şi 5 continente.
Iar marile celebrări ale Ediţiei Jubiliare aşteptate cu nespusă bucurie de toată lumea în această vară, au fost reprogramate pentru iulie-august 2021, când ne vom reîntâlni cu toţii la glorioasa sărbătoare a muzicii.
Prin multiple manifestări dedicate ilustrei predecesoare de soprana Mariana Nicolesco este celebrată de 25 de ani încoace una dintre marile glorii ale teatrului liric universal, legendara Hariclea Darclée, care acum 140 de ani în 1881 la 25 martie, de Buna Vestire, debuta chiar pe scena unde au loc Festivalul și Concursul Internațional de Canto ce-i poartă numele.
O adevărată comuniune prin muzică ilustrată cu arii celebre interpretate de Mariana Nicolesco, arii cântate cândva de Hariclea Darclée.
În Revista Colocvii Dunărene a Centrului de Studii Dunărene al Academiei Române, 2021, apare articolul Mariana Nicolesco - Un nume „de copertă”:
Așteptăm acum Ediția Jubiliară a Concursului Internațional de Canto Hariclea Darclée... Ne e dor de zilele acelea de sărbătoare, de cântul și zâmbetul ce puneau stăpânire pe întreg orașul când se auzeau cuvinte în atâtea limbi străine, când Esplanada Dunării devenea neîncăpătoare pentru că pe scenă cântau zmeii Marianei Nicolesco... Ne e dor de aplauzele interminabile, de miile de flori, de focul de artificii, de splendoarea acelei perioade! Și ne e dor, în primul rând, de Mariana Nicolesco!!!
Festivalul și Concursul Internațional de Canto Hariclea Darclée au fost permanent în atenţia presei locale, naţionale şi internaţionale, a radioului şi televiziunilor, inclusiv EuroNews şi Mezzo, precum şi a publicaţiilor muzicale de prestigiul revistelor Orpheus la Berlin sau Amadeus la Milano.
În anul dintre o ediţie şi alta a Concursului publicul urmăreşte cu pasiune Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Classes, oferite de Mariana Nicolesco, asistând cu emoţie la transmiterea din generaţie în generaţie a valorilor supreme ale artei.
Sub semnul atât de glorios, de inspirator şi de uman al nemuritoarei Darclée, pentru care Puccini a compus Tosca, Mascagni Iris şi Catalani La Wally, tinerii artişti lirici din întreaga lume sunt aşteptaţi la Brăila, invitaţi la minunata sărbătoare a muzicii și a cântului, din care fiecare va ieşi, într-un anume fel, învingător.
Manifestările Darclée, cel mai așteptat eveniment liric al anului 2022 s-a încheiat în triumf! Mariana Nicolesco: „Atmosfera plină de entuziasm, dăruire, progresele și performanțele remarcabile ale multora dintre tinerii participanți la Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Classes, pe care le-am oferit în această vară la Brăila justifică pe deplin cuvintele multora dintre ei care spuneau că în sfârșit am revenit la viață!”
În acest spirit a fost celebrat un sfert de veac de manifestări extraordinare dedicate memoriei legendarei soprane Hariclea Darclée și gloriei Artei Sacre a Cântului, manifestări unanim recunoscute drept unice în lume. Neprețuită mărturie istorică este caietul-program de 40 de pagini, cuprinzând texte edificatoare și peste 60 de fotografii color.
Luni 25 iulie. Reuniți în teatrul în care Hariclea Darclée debuta la 1881, tinerii artiști veniți la Master Class sunt salutați de Mariana Nicolesco, de Primarul Municipiului Brăila, Viorel Marian Dragomir și de Președintele Consiliului Județean, Francisk Iulian Chiriac.
Vineri 29 iulie a avut loc prima întâlnire cu publicul a participanților la Master Classes. Aplauze și ovații nesfârșite au salutat prezența Marianei Nicolesco și interpretările sale în capodoperele cantata de Hariclea Darclée, Tosca de Puccini, La Traviata de Verdi și La Wally de Catalani. Ea a prezentat apoi filmul Evenimentelor Darclée din 1995 încoace, urmat de comentariile formulate de Dr. Stephan Poen. Au entuziasmat apoi extraordinarele interpretări ale pianistului Matei Varga, anume venit de la New York, propunând o surprinzătoare muzică de salon din epoca legendarei noastre soprane. Serata s-a încheiat într-o încântare generală cu Recitalul tinerilor artiști participanți la Master Classes, acompaniați la pian de Alexandru Petrovici, Peter Kolcsar și… de Matei Varga. Au cântat soprana Christine Razec, baritonul Sebastian Balaj, mezzosoprana Ramona Bolojan, tenorul Alexandru Nagy, sopranele Miruna Iancu și Miliţa Pantin.
Sâmbătă 30 iulie întreaga Brăilă a fost cuprinsă de euforia Concertului Extraordinar de pe Esplanada Dunării, reunind ca de obicei mii și mii de iubitori ai muzicii, veniți să-i aplaude din nou în marele repertoriu pe laureați ai diferitelor ediții ale Concursului Internațional de Canto Hariclea Darclée, anume reuniți pentru memorabila celebrare, soprana Silvia Micu, mezzosopranele Oana Andra și Florentina Soare, tenorul Adrian Dumitru, baritonul Silviu Mihăilă și basul Iustinian Zetea, cu toții strălucind sub bagheta Maestrului Marco Balderi în fruntea Orchestrei Festivalului Darclée și a Corului Filarmonicii George Enescu pregătit de Iosif Ion Prunner. Au fost interpretate, după Oda Bucuriei de Beethoven, azi Imnul Europei, capodopere de Mozart, Rossini, Mendelssohn Bartholdy, Offenbach, Gershwin, Bizet, Johann Strauss și Verdi.
În fine, ziua de duminică 31 iulie a însemnat, cu Gala Master Class, un adevărat maraton liric, afirmarea în fața publicului a zecilor de participanți la ediția 2022 a Cursurilor de Măiestrie Artistică, interpretând de-a lungul a peste cinci ore de minunată muzică nu mai puțin de 26 arii de operă, uneori de operetă și chiar… celebre pagini de music hall! Un triumf!
|